Pe întreg teritoriul judeţului Neamţ există biserici de lemn ce sunt construite acum sute de ani şi care sunt de o frumuseţe deosebită şi de neegalat, fiind ridicate de mâna omului încă nemodernizat. Sunt făcute din lemn, sunt de mici dimensiuni dar mai ales sunt pline de tămâia slujbelor săvârşite în ele de secole de-a rândul. Una dintre aceste „bijuterii” nemţene este şi biserica „Sfinţii Voievozi” din vecinătatea dealului „Balaurul”.
Această bisericuţă are două denumiri. Adică ea poartă şi numele de Măşcăteşti, dar de fapt aparţine de satul Căşăria. De ce oare? Dacă apelăm la documentele istorice aflăm că pe aceste meleaguri exista un sat ce se numea Măşcăteşti, care pe la sfârşitul secolului al XVII-lea număra 15 suflete sau 5 familii care aveau ca îndeletnicire agricultura.
În acest mic sat sătenii şi-au construit această biserică. De asemenea, documentele istorice dar şi bătrânii satului spun că aici Sfântul Ştefan cel Mare ar fi construit o mică biserică ce a ars, iar în locul ei a fost ridicată biserica cu hramul Sfinţilor Voievozi ce dăinuie până astăzi. De aceea, data sigură de ridicare a locaşului de cult nu se ştie cu exactitate, oricum undeva pe la mijlocul secolului al XVII-lea. S-au păstrat totuşi şi câteva însemnări pe un pomelnic de către preotul Trifan din anul 1873 în care se spunea că încă din 1790 se slujea în această biserică. Mai există încă în patrimoniul bisericii o Sfântă Evanghelie din anul 1869, un Triod din 1769 şi un Ceaslov din 1835. Pe lângă toate acestea există în naos şi un mic mormânt a cărui piatră funerară înflorată cu litere chirilice datează din anul 1656.
Biserica este construită din lemn, pe temelie de piatră, arhitectura ei evidenţiindu-se prin plan tribolat, abside poligonale, pridvor închis decroşat pe latura de vest, clopotniţă pătrată peste pridvor. Pronaosul acoperit cu tavan, naosul şi altarul cu o boltă cilindrică racordate la cele două extremităţi cu bolţi în panouri curbe. Biserica este acoperită cu draniţă, iar ca element de sculptură mai deosebit constă în brâul dantelat la bolta naosului care este sprijinit pe console în formă de „cap de cal”.
Fiind de construită din lemn, interiorul este înfrumuseţat cu icoane vechi din secolul al XVII-lea ce reprezintă pe Maica Domnului, Sfânta Ana, Sfânta Parascheva, Sfântul Gheorghe, etc. Ele sunt impresionante nu numai prin stilul curat bizantin dar şi prin dimensiunile lor impunătoare.
Mai trebuie menţionat că biserica noastră este considerată moment istoric.
Din anul 2003 a devenit parohie, până la data respectivă fiind filială. Timp de doi ani şi jumătate, biserica a fost îngrijită de preotul Ghiurcă Cornel, iar din anul 2006 lucrările de îngrijire şi înfrumuseţare a sfântului locaş au fost continuate de preotul Vieru Paul Sorin .
Într-adevăr locul unde se află biserica este superb, dar şi foarte departe de satul Căşăria. De la prima casă de la intrarea în sat şi până la biserică sunt aproape 3 kilometri, iar satul este alcătuit mai ales din creştini trecuţi de 60 de ani. În momentul de faţă parohia are în jur de 47 de familii şi 25 de văduvi, iar ca total 179 de suflete. În zilele de iarnă cu ger şi zăpadă mare s-a mai întâmplat ca la Sfânta Liturghie să spunem „Pace tuturor!” dar de fapt în biserica era doar dascălul. Dar aceste zile sunt rarităţi, în special enoriaşii vin la slujbe mai ales atunci când unii dintre ei vin şi cu căruţele. Iar acum printr-un proiect european s-a asfaltat doi kilometrii de drum.
Zilele cele mai importante în viaţa parohială sunt zilele de hram: „Sfinţii Voievozi” şi „Adormirea Maicii Domnului”. Atunci toţi bătrânii satului împreună cu familia, copiii şi nepoţii vin la Sfânta Liturghie. După slujbă este obiceiul ca anumite familii să întindă mese îmbelşugate de la care să înfrupte cât mai mulţi dintre săteni, însă niciodată fără binecuvântarea preotului. Oamenii din aceste locuri sunt oameni cu o credinţă curată, cu dragoste faţă de preot şi faţă de slujbe.
Una dintre activităţile cele mai importante ale parohiei este editarea unei reviste parohiale „Glasul Sfinţilor Părinţi”, care cu ajutorul lui Dumnezeu o tipărim până astăzi, ajungând acum la numărul 222. Această publicaţie parohială apare de două ori pe lună şi este oferită în dar enoriaşilor dar şi altor creştini însetaţi de cuvânt duhovnicesc. Prin această revistă am şi reuşit să ducem la bun sfârşit mai multe lucrări în mica noastră comunitate care nu s-ar fi realizat numai cu ajutorul enoriaşilor.
Se mai pot spune multe dar pentru cei care doresc să vadă splendoarea locului şi a bisericii în aşteptăm cu drag, distanţa faţă de oraş fiind de doar 23 de km. În aceste locuri nu întâlniţi numaidecât linişte, frumuseţe şi oameni cu frică de Dumnezeu.
